Primăvara începe ușor-ușor să își facă simțită prezența. Frânturi din aceasta se tot ivesc în fiecare parte a orașului, fie că e vorba de un ghiocel răsărit sfios din asfalt, un soare care apare și pentru câteva ore din zi dă o căldură minunată, sau mulți-mulți-mulți bicicliști care ies la plimbări cât mai lungi.
Ne bucurăm când vedem că străzile sunt pline de pedalatori înrăiți, gata să cucerească orașul pe două roți (sau trei, who knows). De la mic, la mare, ciclismul nu are vârstă. Te poți întoarce în timp cu ajutorul biclei, înapoi la copilăria de mult apusă. Poate încă ai bicicleta copilăriei tale, poate este într-o stare minunată, sau poate nu…Nu vrei să o pierzi, ești atașat de ea și noi știm cum este.
Primim orice fel de biclă sub aripa noastră, să avem grija de ea, să fie ca nouă – cum o știai și tu când erai mic. Ne vom asigura că va avea parte de cea mai bună îngrijire. Avem un service pregătit pentru orice proiect și un mecanic care acceptă orice provocare – mai ales când vine vorba de tune-up.
Aici vrem să înființăm o comunitate, un loc unde oricine este binevenit și unde orice problemă are și o rezolvare. Un spațiu călduros, primitor, creat de oameni care iubesc bicicletele – pentru bicicliști, Bike Boutique te așteaptă cu porțile deschise!