La Bike Boutique and more oferim în mod constant un loc special pentru doamnele și domnișoarele pasioante de ciclism. Pentru că suntem în toiul primăverii, iar în viziunea noastră acest anotimp vă reprezintă, dorim să vă celebrăm cât mai mult. Așadar, după ce v-am oferit reduceri exclusive în săptămâna 1-8 Martie, vă oferim o porție de cultură și în același timp o resursă de mândrie.
Poate nu știți, dar bicicleta a jucat un rol pe atât de important în istoria femeilor pe cât au jucat acestea în istoria bicicletei.
Susan B. Anthony, o figură iconică în lupta pentru drepturile femeilor spunea despre bicicletă că „a făcut mai multe pentru emanciparea femeilor decât orice altceva de pe planetă, oferindu-le acestora sentimentul libertății și auto-suficienței”
Dar cum anume să fi avut acest vehicul mai degrabă comun în zilele noastre un rol așa de importat în schimbarea structurilor sociale?
Pe la mijlocul anilor 1800, când mișcarea feministă abia începea să-și adune forțele, rolurile doamnelor și așteptările celorlalți față de ele erau destul de clare. Locul femeilor era acasa, iar rolul lor unul domestic. Pe parcurs ce ele au început să ceară un loc în sfera publică, bicicleta a ajuns să fie emblema luptei acestora petru libertate. Prin a le acorda posibilitatea de a se deplasa singure, acestea au atins un grad de autonomie ce le era înainte inaccesibil.
Mersul pe bicicletă a contribuit ușor-ușor la schimbarea normelor de comportament ce le erau impuse și a deschis o nouă era a femeilor ce dețin controlul asupra corpului și comportamentelor lor.
În același timp, din cauză că a merge pe bicicletă într-o fustă era destul de greu (cadrele feminine nefiind inventate la acel moment), o altă revoluție a fost pornită: cea vestimentară, marcând momentul în care femeile au început să poarte pantaloni. Pentru bărbații conservatori, interesați de menținerea status-quo-ului, această imagine era mai degrabă „indecentă” și „masculină”.
De aceea, la rândul lor pantalonii au devenit un simbol revoluționar, oferind atât mobilitate cât și puterea de a transmite un mesaj: „lumea se schimbă, iar noi o facem să se întâmple!”
În zilele noastre, secole mai târziu de la lupta femeilor pentru idependeță, putem pedala cu stil și mândrie în fuste sau rochii pe biciclete de oraș ce ne completează stilul asemenea unui accesoriu vestimentar, trimițând însă un mesaj similar „sunt independentă, sănătoasă și fericită”. Dacă nu ai încă o bicicletă dar te simți la fel, verifică oferta noastră :)
Iată așadar câteva tinere doamne ce au făcut toate acestea posibile:
Annie „Londonderry” Kopchovysk
În 1894, Annie nu era prea diferită de celelalte femei ale secolului 19. O emigrantă cu origini evreiești, mama a 3 copii la doar 23 de ani și o nevastă gospodină. Așadar nu o ciclistă și în nici un caz o promotoare a drepturilor femeilor.
Atunci când 2 bărbați au făcut un pariu că nici o femeie nu ar putea înconjura pământu pe bicicletă, câștigând și 5000$ pe parcurs, Annie a acceptat provocarea.
Plecând din Boston pe o bicicletă de 19kg, Annie urma să demonstreze că femeile nu sunt doar la fel de capabile fizic și mental precum bărbații însă și complet capabile de a se descurca singure în lumea acestora. Aceasta a cărat pancarte publicitare atât pe bicicletă cât și pe corpul său pentru a câștiga bani pe parcursul călătoriei. A pedalat prin Europa, Africa de Nord și a navigat Pacificul de Sud până să ajungă în San Francisco. Când s-a întors în Boston 15 luni mai târziu, Annie era o femeie nouă, ajungând o imagine vocală atât pentru ciclism cât și pentru drepturile femeilor.
The New Yor Times scria în 1895 că excursia sa a fost „cea mai extraordinară călătorie întreprinsă vreoadată de o femeie”, având un impact nemăsurabil asupra atitudinilor despre și față de femei din acele vremuri.
Maria Ward
O bicicletă oferă unei doamne independență. Însă pentru ca acest statut să fie atins în totalitate acea doamnă trebuie să-și asume în întregime responsabilitatea pentru bicicleta sa. Aceasta a fost ideea din spatele cărții „Biciclitul pentru femei”, un ghid complet publicat în 1896. Maria urmărea să emancipeze femeile față de bărbați prin a le învăța tot ce trebuie știut despre cumpărarea, folosirea, menținerea și repararea bicicletelor.
În timp ce majoritatea femeilor de la acea vreme erau abile în activități precum cusutul, aspectele mecanice erau considerate domeniul bărbaților. Maria Ward a ținut să demonstreze că femeile nu erau inferioare bărbaților în ceea ce privește aceste abilități, scriind în introducerea cărții sale „susțin că orice femeie care este apabilă de a folosi un ac sau o foarfecă poate folosi la fel de bine și alte unelte”.i asume în întregime responsabilitatea pentru bicicleta sa. Aceasta a fost ideea din spatele cărții „Biciclitul pentru femei”, un ghid complet publicat în 1896. Maria urmărea să emancipeze femeile față de bărbați prin a le învăța tot ce trebuie știut despre cumpărarea, folosirea, menținerea și repararea bicicletelor.
Oferind informații complete despre lumea ciclismului, de la cumpărarea bicicletelor la norme de comportament în timpul pedalării și repararea acestor vehicule, Maria a contribuit la pedalarea spre libertate a unui mare număr de femei.
Coana Mița Biciclista
În România, prima femeie ce a pedalat pe marile străzi ale capitalei a fost Maria Mihăescu, cunoscută de mulți drept „Coana Mița Biciclista”. Având o meserie neortodoxă, care la vremea aceea s-ar fi numit „damă de companie”, Coana Mița pedala pe Calea Victoriei pentru a-și menține silueta. Nu vă imaginați însă că dna. Mihăescu era orice fel de damă. Farmecul său feminin i-a permis să devină o femeie foarte înstărită și respectată la acea vreme, deținând pe lângă bicicletă o trăsură, o mașină coupe și servitori din Polonia, alături de o casă impunătoare ce i-a fost oferită cadou de Regele Ferdinand (aceasta se află și astăzi în București, în apropriere de Piața Amzei).
Conform lui Alexandru Predescu în „Vremuri vechi bucurestene” atunci când apărea pe Calea Victoriei, aristocratii de la Capsa, burghezii de la Otetelesanu si boemii de la Kubler abandonau politica si svartul ca sa admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple si elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov stransi pe picior, cu bluza corai din care fluturau maneci inflorate, cu ghete inalte si cu o cascheta de matase alba.
Putem spune cu certitudine că și astăzi o biciclistă stilată este privită cu același grad de admirație, iar asta e doar o mică parte din avantajul fetelor ce trec pe la Bike Boutique.
Ne întrebăm însă cum ar fi numită o fată care pedalează pe Calea Victoriei una dintre half-bike-urile pe care tocmai le-am primit în stoc...voi ce ziceți?