Este un trend apărut în jurul anilor 2000, ca răspuns la cerințele pieței pentru cadre diferite geometric, adaptate corpurilor feminine. De atunci, multe s-au întâmplat, iar azi ajungem să ne întrebăm: „sunt pe bune bicicletele astea sau doar o poveste de marketing?”.

Întrebarea este cât se poate de bună! Au mai fost cazuri în care producătorii au vândut fix aceeași bicicletă de bărbați, micșorată, ca bicicletă de femei. Tocmai de aceea este importat să cunoaștem ce este de fapt o astfel de bicicletă.

Vom încerca în acest articol să trecem în revistă principalele argumente pe care producătorii le aduc în favoarea construirii bicicletelor de damă.

1. Femeile au corpuri diferite de bărbați

Cel mai proeminent argument pentru construirea bicicletelor de femei este faptul că acestea, în medie, au trunchiul și brațele mai scurte față de bărbați. De asemenea, centrul gravitațional al doamnelor este câteodată mai ridicat, din cauza faptului că ele nu se pot apleca foarte în față din cauza sensibilității din zona pelviană. De aceea, cadrele de damă sunt de obicei mai scurte.

Liv-Giant, compania soră a producătorului american Giant este dedicată 100% conceperii și construirii de biciclete pentru fete. Conform acestora, datele din peste 15 surse reputabile sunt compilate și analizate pentru obținerea geometriei protrivite doamnelor. Datele acestora sugerează că două persoane de aceeași înălțime dar sex opus diferă în următoarele aspecte:

 

 

(1) Bifucarea picioarelor

(3) Lățimea umerilor

(2) Înălțimea in poziția șezut

(4) Lungimea brațelor

(5) Lungimea mâinilor

(6) Lățimea șoldurilor și a bazinului

(8) Lățimea piciorului

(7) Lungimea piciorului

 

Putem observa diferența dintre cadrele de bărbați și cele de damă în mod ușor prin următoarea imagine: 

Deși cadrul bărbatesc (dreapta) este în teorie potrivit înălțimii domnișoarei de mai sus, observăm faptul că poziția acesteia este prea întinsă și aplecată spre ghidon. Acest lucru nu afectează doar nivelul de putere pe care aceasta îl poate transmite roților însă în timp poate conduce la dureri de spate, gât, umeri și amorțirea brațelor. În cel mai rău caz, o poziție incorectă poate duce la accidentări pe șosea sau traseu.

 

Apropo de Liv-Giant, suntem prieteni buni cu ei ;). Orice bicicletă de fete dorești, scrie-ne!

 

2. Activitatea musculară este diferită

Deși atât bărbații cât și femeile se folosesc și de forța părții superioare a corpului când pedalează, în cazul doamnelor raportul picioare-trunchi este mai mare. Conform datelor compilate de Liv-Giant, în timpul pedalatului doamnele își activează anumiți mușchi ai piciorului mai mult decât bărbații.  Acest fapt are implicații importante pentru modul în care sunt construite cadrele și duritatea pieselor ce sunt montate pe ele. Acestea trebuie să fie mai rigide, fără a sacrifica însă rezistența la impact.

3. Femeile caută o experiență de pedalt diferită

Unii spun că bicicletele de damă nu au un cadru mai scurt pentru că acestea ar avea corpuri și mâini mai scurte, ci pentru că ele caută o experiență diferită în general. S-ar părea că în majoritatea cazurilor fetele doresc o poziție mai relaxantă care să se preteze la pedalatul de anduranță mai mult decât una aerodinamică care să ofere viteză.

În acest caz însă, putem argumenta că astfel de biciclete există deja, fără să fie create pentru femei. Se numesc biciclete de anduranță, ciclocross sau „gravel bikes” și sunt concepute fix pentru ca sportiva/ul să poată sta mai mult timp confortabil în șa, acoperind distanțe mai lungi.

 

Apropo, experiența pe care o caută clientul este și unul dintre principalele repere pe care ni le luăm la Bike Boutique atunci când cineva ne calcă pragul! 

 

4. Concluzie - mai sunt relevante cadrele de damă în 2021?

Adevărul adevărat este următorul: cea mai bună bicicletă este cea care ți se potrivește cel mai bine, iar pentru asta ai nevoie de un expert care să te vadă în poziția de pedalat. Bineînțeles, modul în care te simți este și mai important, însă s-ar putea să te simți bine și pe o bicicletă ce nu ți se potrivește, până la prima tură mai lungă.

Acum că știi ce înseamnă un cadru de damă, te poți orienta mai bine, alături de informațiile de la secțiunea bonus de mai jos. 

 

La Bike Boutique and more oferim consultanță personalizată pentru a transforma orice bicicletă de serie în bicicleta ta personală, potrivită corpului tău.

 

Bonus: Pe langă cadru, la ce ar trebui să mai fiu atentă?

Există și alte aspecte ale unei biciclete ce pot face diferența dintre o experiență plăcută și una inconfortabilă de pedalat. Spre exemplu:

Ghidonul - Dat fiind faptul că fetele au o lățime mai mică între umeri, ar fi bine să te uiți după un ghidon mai îngust în cazul cursierelor. Dacă vrei o bicicletă montană, un ghidon mai lat te ajută la precizie, așa că trebuie să cauți compromisul potrivit între cât de depărtate vor fi brațele tale și câtă manevrabilitate dorești din partea bicicletei.

Șaua – una dintre principalele puncte în care bicicletele nu se pot asemăna deloc în funcție de gen este șaua. Dat fiind faptul că fetele au în general bazinul mai lat decât bărbații, o șa bună va fi puțin mai lată, iar pe lângă asta va avea o crestătură specific destinată distribuției presiunii și protecției zonei intime.

Brațele pedaliere – Ca domnișoară mai mică de înălțime, niște brațe pedaliere mai scurte pot face o mare diferență. Cele standard, folosite pe biciclete de bărbați îți pot aduce dureri de genunchi sau alte probleme.

Pipă scurtă – tocmai pentru că brațele și trunchiurile feminine sunt mai mici în general, o pipă mai scurtă (piesa ce conectează cadrul de ghidon) rezolvă de multe ori problema unei poziții prea întinse și aplecate spre față.

Toate ca toate, dar nimic nu se compară cu o bicicletă de oraș, iar acestea sunt specialitatea noastră. Cadrul lor de tip step through îți permit să fii atât de frumoasă în rochiile tale preferate cât ești și eficientă în deplasare.


Întrebări? Așteptăm cu drag un mesaj pe Facebook, Instagram sau la 0752405152. 



Tot pe rețelele sociale ne poți da un like ca să fii la curent cu toate noile produse din magazin.