Deși virusul contemporan pare a fi ceva nou, confruntarea umanității cu boli mortale nu este nici pe departe nouă. Din contră, viruși precum cei responsabili de ciuma neagră sau de gripa spaniolă au cutremurat mult mai puternic temeliile societății în vremuri de mult trecute. Nimic nou, așadar…mai puțin un lucru: nivelul dezvoltării la care a ajuns societatea noastră în prezent. Spitalele, cunoștințele medicale sau tehnologia de tratare a bolnavilor și de comunicare în masă de care dispunem în prezent ar fi putut fi considerate vrăjitorie în evul mediu, atunci când ciuma neagră lua viețile a 30% - 60% din populația Europei.

Data viitoare când situația devine alarmantă, noi vă îndemnăm să ne amintim cât de norocoși suntem. Toate eforturile predecesorilor nostri de la începuturile umanității  până în prezent au fost pentru o viață mai ușoară și mai fericită. Nu avem dreptul, am putea spune, să ne pierdem încrederea și să nu ne bucurăm de ceea ce avem, mai ales când știm că ne-au trebuit vreo 2 milioane de ani și înfruntarea unor provocări mult mai aprige pentru a ajunge aici.

Și ce motiv mai bun de bucurie decă nu sosirea primăverii? Ce mod mai frumos de a ne amplifica bucuria decât a face mișcare? Și…ce loc mai bun pentru echipamente de calitate și sfaturi avizate decât cel mai chic bike-shop din Cotroceni, ce tocmai și-a actualizat site-ul și oferă reducere de 10% oricărei comenzi ce include bicicletă, cască și mască de protecție.

Așadar, fie că ești nevoit să ieși din casă și să te deplasezi în continuare sau deja te întrebi în ce zi mai suntem de la prea mult stat în casă, noi îți urăm un singur lucru: rămâi sănătos și fericit, continuă să faci mișcare!

În acest sens, deoarece considerăm că o atitudine rațională și fondată pe informații este mai utilă decât una bazată pe frică sau incertitudine, ți-am pregătit o serie de articole cu informații și sfaturi „de sezon” despre de ce și cum să faci mișcare. În acest articol, vorbim despre de ce e bine să facem mișcare în vremea pandemiei.  

  • Sănătate? Da, vă rog!

Activitatea fizică moderată este foarte benefică pentru oricine, mai ales în această perioadă. Perioade de 30-60 minute în care facem mișcare ajută la întărirea sistemului imunitar prin faptul că accelerează circulația anticorpilor și a celulelor albe prin organism, acestea reușind să descopere mai repede infecțiile decât în mod normal. Pe lângă acest aspect, aceleași intervale de exercițiu scad riscul bolilor de inimă și păstrează oasele sănătoase. Există și voci care susțin că mișcarea ajută la curățarea bacteriilor din plămâni și căile respiratorii, lucru ce ar putea scădea riscul de a contacta boli precum răceala, gripa sau cele similare, precum COVID-19. De asemenea, creșterea moderată a temperaturii organismului ar putea ajuta în lupta cu posibilele infecții, printr-un mecanism similar celui de a face febră. Totuși, acest proces este mai puțin susținut de oamenii de știință, care ne spun că dacă suntem bolnavi, eforturile de a face mișcare în speranța că vom elimina virusul din organism ne-ar putea face mai mult rău decât bine.

Tot pentru sănătate, un boost de energie și substanțe benefice corpului, recomandăm suplimentele sportive Sponser cu calciu, potasiu, sodiu, cafeină și altele. 

  • Stare de bine – cu siguranță!                    

În această perioadă în care suntem nevoiți să petrecem timp în casă, mulți dintre noi pot experimenta o gamă de stări emoționale neplăcute, fie că vorbim de stres, iritabilitate, tristețe sau simptome depresive. Acest fenomen a fost numit „Cabin Fever”, adică „febra” de a sta prea mult în casa.  Iată încă un motiv pentru a face mișcare.

Sportul reduce secreția de hormoni ai stresului, destul de periculoși în vremuri de pandemie. Atunci când suntem stresați, sistemele noastre interne se află într-o stare de alertă continuă, fapt ce poate duce la „supraîncălzirea” acestora și în consecință scăderea eficienței lor. Am putea spune că organismul „lasă garda jos” pentru a se reface, timp în care un virus poate pătrunde liniștit și începe să se lupte cu sistemul slăbit. Așadar, reducându-ne starea de stres ne ajutăm atât mintea cât și corpul. În plus, orice formă de exercițiu facilitează secreția de „hormoni ai fericirii” (precum endorfina, serotonina) la nivelul creierului, iar dacă suntem în aer liber, la soare, efectul este și mai puternic. Aceștia ne fac în primul rând să ne simțim bine, bucuroși, fericiți, apoi ne sunt benefici și în aspecte precum calitatea somnului, apetit și ajută la formarea de noi neuroni.

Stare de bine pe bicicleta

  • Pentru cei ce ies din casă, bicicleta este cel mai sigur mijloc de transport!

Virusul se transmite în zonele aglomerate, atunci când cineva strănută sau tușește. Mici particule de salivă ajung pe obiecte și suprafețe ce sunt apoi atinse de ceilalți. Dacă aceștia își ating apoi fața, virsul pătrunde în organismul lor prin intermediul mucoaselor de la nivelul ochilor, nasului sau gurii. Așadar, dacă nimeni nu a strănutat în preajma bicicletei tale în ultima vreme, este probabil sigur să te urci pe ea. Chiar și dacă manșoanele ei ar fi infectate, o spalare temeinică pe mâini te va scăpa de pericol. Apoi, bicicleta devine foarte utilă prin faptul că ne ajută să evităm spațiile mici, închise și prin care trec mulți oameni sau unde am putea fi nevoiți să stăm prea aproape de cineva (ne referim, bineînțeles, la transportul în comun). Chiar și mașina personală, fiind un loc mic și închis, poate fi considerat un mediu mai proprice pentru virus în comparație cu bicicleta care ne plasează în aer liber. Fiind în trafic, păstrăm o distanță sigură față de pietoni și suprafețele potențial infectate, iar de obicei ne este ușor să păstrăm cel puțin un metru față de celelalte vehicule. Adițional, unii oameni ar putea fi speriați să se deplaseze cu bicicleta atunci când este frig afara. În acest sens, nu există dovezi că vremea rece ar facilita infecția cu orice fel de virus respirator.

Faptul că bicicleta este un mijloc recomandat de transport în această perioadă nu este doar părerea noastră, ci și a Julie Harrington, președinta asociației de ciclism britanice, care i-a scris ministrului sănătății din Regatul Unit, îndemnându-l să adauge mersul cu bicicleta pe lista activităților recomandate în vremea coronavirus. De ce? Ei bine, este adevărat faptul că ne confruntăm cu o criză reală de sănătate. Virusul ar putea duce la decesul câtorva mii de oameni, însă celelalte probleme de sănătate publică nu dispar. Diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare și câteva tipuri de cancer se numără printre cauzele principale de moarte la nivel global, iar ele sunt cauzate într-o bună măsură de inactivitate. Așadar, este important să ne gândim și la ce ne va face mai mult rău pe termen lung.

Chiar și la noi în Țară, o scrisoare deschisă a fost trimisă către Guvernul Romaniei în care se solicită ca bicicliștilor să le fie permis să circule pe distanțe lungi, singuri sau însoțiți de familie. Cu puțin noroc și considerație din partea celor de sus, carantina ar putea deveni mult mai ușoară pentru noi. :) 

Linus

Pe site-ul nostru, BTQ.ro, găsiți o gamă largă de biciclete, de la cele concepute pentru mers lejer și relaxat prin oraș, la mountain bike-uri ce aduc confort maxim pe zone accidentate sau cursiere ușoare ca fulgul pentru a ajunge mereu primul la destinație. 

În partea 2, vom vorbi despre cum putem face de fapt să rămânem activi, chiar și dacă stăm în casă. Stay tuned! 

Sănătate, în pofida oricăror vremuri, prieteni!

Echipa Bike Boutique and More